Bursa pentru studii superioare este deschisă tuturor absolvenților Academiei de Fotbal Ținutul Secuiesc, care au petrecut cel puțin un an în sistemul academiei (au locuit în internat) și care urmează studii universitare de licentă sau de masterat cu frecventă la zi.

FK Csíkszereda Miercurea–Ciuc, Academia de Fotbal Ținutul Secuiesc a instituit o bursă de studii superioare începând cu anul academic 2023–2024 pentru a sprijini foștii membri ai academiei sale care încep sau au început studiile universitate în paralel cu cariera lor de fotbalist profesionist sau după ce au terminat-o. Programul de burse își propune să sprijine studenții care își continuă studiile superioare și să stabilească o Rețea de Alumni care să urmărească, să monitorizeze și să ajute absolvenții Academiei de Fotbal Ținutul Secuiesc.
Bursa pentru studii superioare este deschisă tuturor absolvenților Academiei de Fotbal Ținutul Secuiesc, care au petrecut cel puțin un an în sistemul academiei (au locuit în internat) și care urmează studii universitare de licentă sau de masterat cu frecventă la zi.
Zece fotbaliști au primit burse în prima rundă, iar treisprezece în a doua. Anul acesta programul se află la a treia ediție. Pe lângă foștii studenți ai academiei care au fost admiși cu succes la universitate în acest an, cei care își continuă studiile în programe de licență sau masterat și au primit deja sprijin în anul universitar trecut sunt, de asemenea, eligibili să aplice, cu condiția să îndeplinească condițiile stabilite în cererea de candidaturi.
Lansarea concursului pentru bursă are loc în lunile septembrie–octombrie a fiecărui an. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor în acest an este de 24 octombrie 2025. Termenul limită pentru evaluarea cererilor este de 31 octombrie.
Criterii de aplicare:
- minim un an petrecut la Academia de Fotbal Ținutul Secuiesc (în internat);
- dovada statutului de student la nivel de licență sau master cu frecventă la zi (adeverință eliberată de instituția de învățământ superior);
- depunerea unei cereri tip.
Valoarea bursei: 500 de lei pe lună. Durata bursei pentru fiecare an universitar: 10 luni (octombrie-iulie), adică două semestre consecutive de studiu.
După acordarea bursei, beneficiarul se obligă să:
- la sfârșitul anului universitar, să prezinte un scurt raport (2–3 pagini) cu privire la progresul său academic și la utilizarea bursei;
- se angajează să se alăture Rețelei de Alumni a Academiei de Fotbal Ținutul Secuiesc și să sprijine activitățile și programele acesteia în măsura posibilităților;
- promovează programul de burse de studii superioare și Rețeaua de Alumni al Academiei de Fotbal Ținutul Secuiesc;
- prin depunerea cererii, solicitantul este de acord ca datele cu caracter personal înregistrate în formularul de cerere să fie înregistrate de către instituția care a emis cererea și că acestea pot fi prelucrate de către instituția în scopul unic de a verifica eligibilitatea pentru bursă sau pe durata bursei. Prin depunerea unei cereri, solicitantul consimte la prelucrarea datelor cu caracter personal furnizate în momentul depunerii cererii în măsura în care este necesar în scopul identificării și la transmiterea în scopul depunerii cererii de bursă și al verificării eligibilității.
După luarea deciziei Academia de Fotbal a Ținutul Secuiesc va informa candidații bursieri cu privire la suma totală a bursei, metoda de plată și detaliile contractului. Studentul care beneficiază de bursă este obligat să notifice în scris Academia de Fotbal Ținutul Secuiesc despre orice modificare care afectează plata bursei, fără întârziere (dar în termen de cel mult 10 zile). Domeniile prioritare ale obligației de notificare sunt:
- amânarea studiilor;
- schimbarea locului de studiu (indicarea noii instituții de învățământ superior, a facultății, a programului de studii, a programului de lucru, a formei de finanțare);
- schimbarea statutului studiilor (programul de lucru, tipul de formare);
- schimbarea datelor personale (numele la naștere, naționalitatea, reședința permanentă).
În cazul în care se constată că informațiile furnizate în cerere sunt incorecte sau că solicitantul nu îndeplinește condițiile cerute, acesta nu va primi bursa, chiar dacă a primit deja notificarea de acordare. Titularul bursei trebuie să ramburseze bursa primită necuvenit instituției care a acordat-o în termen de 30 de zile.
Cererile pentru Programul de burse pentru studii superioare se trimit la adresa de e-mail info@fkcsikszereda.ro până la data limită. Cererile primite ulterior nu vor fi luate în considerare. Cererea tip în limba română se poate descărca de aici.